flăcările dintre ciulini

în pliurile zilei
întinse pe gard
sfâșii catene
precum săgeata
ce sângerează
diafragma
dintre tăcere și strigăt

ard în atanor orele
și le corodez cu acizi
până devin albe


îmi împlânt în pământ
mâinile
și tresar când ating
silabele de fosfor
din rădăcini

fluxurile magnetice
mă umplu de slavă
ca ploaia de aur
ostroavele îmbătate de dragoste

pășesc peste valuri
cu tigva lui Yorrik în palmă
visând să-mi crească din umeri
aripi de acvilă

de pe catapeteasma
stejarului din Manvri
m-arunc în flăcările
dintre ciulini

culege-mă din cenușă,
naște-mă, Ova,
și suflă-mă încă o dată
în brizele verii