Se-ntampla sa plang cand ziua ma fura,
Din linistea noptii, cu visele-i dragi,
Si n-apuc sa-mbrac, placuta armura
Facuta din umbre si muguri de fragi.

Cobor din cearsafuri, ranit de lumina,
Cu palmele prinse, de-un gest efemer,
Privind cum fereastra imi este straina,
Si cerul opal, e mult mai stingher.

Am vrut sa traiesc, o noapte mai lunga,
Sa simt cum salbatic ma furi din taceri,
Dar raze de soare, incep sa-mi strapunga,
Armura uitata, prin clipa de ieri.

Ma duc la oglinda sa-mi vad ratacirea,
Gingasele riduri, in colturi de pleoape
Si plang cand e ziua si uit ca iubirea,
Doar noaptea ramane, de suflet aproape.