nu-mi place să scriu poeme de dragoste
în care să contemplu fesele iubitei ca pe niște manuale de artă erotică hindusă
și sfârcurile ca niște jetoane iefitne de poker
epiderma ei de tigroaică tânără în care se evaporă apusurile
nu-mi provoacă repulsie dar nici exaltare
prefer sa mă păstrez pentru momentele când ne retragem amândoi
în anticamerele cu îngeri
nu le văd rostul unor astfel de poeme
și nici despre mine nu-mi place să scriu
mă oripilează acest lucru
dar în acest poem o fac tocmai pentru că nu am nimic de spus
așteptați de la mine vreo povestioară cu tâlc?
vă spun doar atât
femeia vieții mele îmi face ceaiul de fructe în fiecare dimineață
și seara tot ea îmi pregătește cina ca un cvartet de coarde
nu poți să fii o iubită completă dacă nu știi să faci nod la cravata iubitului
nu mă asculți, te gândești în altă parte
mintea ți-e la dracu-n praznic
îți spun
și eu am plâns lângă paharul de coniac ieftin până
să mă las de băut
și eu am luat pastille cu pumnul ca adolescentele sinucigașe
și eu am fost chiriașul jovial al spitalelor
împărțind fiole de nefericire asistentelor
am scrâșnit din dinți am băut și am plâns până mi s-a buhăit fața
până mi s-au îngroșat venele
până mi-au apărut riduri si cearcăne
pana am făcut pungi sub ochii
pana am redevenit cel dinainte de scrierea acestui poem