de o vreme îți vorbesc rece
fără duioșia cu care discută două
păpuși pe fotoliu

cuvintele mele ajung altfel la tine
le trimit ca pe săbii. în teacă. dar
în tine se dezbracă și fug cu nebunia
unui măcelar astupat de carne.

cu răutatea călăului îți vorbesc
de parcă ai fi portarul care-mi deschide
ușa spre toate gropile comune spre toți
înecații înghesuiți pe dunga țărmului

am uitat să-ți răspund la multe întrebări
de exemplu de ce nu râd niciodată de ce
mă obsedează frigul ori de ce păpădiile
au crăpături prin care poți vedea cerul

firește, nu am niciun răspuns. îmi imaginez
o zi în care te-aș putea minți curat blând
exact așa cum o jucărie cu baterii îți cântă "I love you"
la fiecare apăsare

știu că mișcările de ieri sunt mai calde
de asta gesturile mele sunt în urmă, dilara
iar
mângâierea de azi –
o imitație