mă trezesc prizez ceață cafeaua e ca un rasol cu oase de luciditate
din care ți-ai putea face în creier clei să lipești neuronii
apoi te scarpini de coastele Gheenei băgînd sub nas un gîtlej de vodcă
te apuci să scrii la romanul tău veșnic neterminat
cu cerneală roșie
întri în interiorul ideii e război
picură roșul de peste tot
îți pui cascheta vesta anti-glonț încă nu s-a inventat
umbli cu pieptul pregătit pentru glonte poate nu tu
poate altul
poate semi-poemul acesta măcar
se va termina