La picioarele tale nu aduc mir și nici parfum sau tămâie.
Nu aduc lacrimi și nici flori cu miros de iasomie.
În schimb, îmi scutur pădurea de frunze și de amintiri.
Din lemnul ei împletesc cruci pentru a răstigni risipiri.

Știu când te ascundeai în rumeguș să nu asculți și să nu știi.
Coastele îți păreau aripi de corb întinse, albastre corăbii,
Adumbrind cerul de la apus la răsărit și de la răsărit înapoi.
Erai pleoapa ce cade peste interminabilul lumii război.

Vin zori cu miros de mare sărată. Se revarsă pline de vânt.
Măslini își ridică privirile și-și lasă ramuri către pământ.
Târziu, sub stele arzând, mângâind corzi, vibrează aerul cald…
Te-aș bea dintr-o înghițitură, pahar plin cu gust de smarald!...