Doar pașii mei îmi sună static în urechi,
O briză adânc uitată mă lovește
Și-o pată de căldură mă apasă-n piept.

Îți arde fruntea moale, încruntată,
Și trupul tău m-acoperă plăpând,
"Ce bine e la pieptul tău, iubito"
Rostești cu voce dulce
Și te aud șoptind.
Îngheț în nemișcare chinuită,
Mi-e teamă surd c-am să te pierd,
Că-n ceață îți învălui aspru mintea
Și ochii n-o să ții mai văd.
"Te rog mai stai!", răcnesc subit,
Ascult atent, icnesc,
Respir vibrând
Dar nu aud cum strig.

Pleoapele reci îmi saltă tremurând,
Tavanul alb mă-ntâmpina năuc,
Fereastra-i larg deschisă balansând
Cu brațe de mătase-n noapte fluturând.
Pendulul bate tactul cu ecou,
Ceară fierbinte-mi picură pe gât,
Cearceafuri sfâșiate astupă ghemuit
Amprenta ce-a lăsat-o trupul tău.
Vântul se-ascunde-n colțuri hăuind,
Mi-ntorc fruntea bătrână spre genunchi,
Umbre sticloase se hrănesc avid,
Pereții se dilată suspinând.
Pe noptieră prinsă-ntr-un flacon
Uitarea mă imbie-n cânt hazliu,
Văd peisajul sobru, monoton,
Mă uit în mine...și-i pustiu.

Aplec privirea oarbă și mă-nchin.
Tabloul fraged prins în ramă-i nud,
Semnat pe-un colț de buze plumburiu.

Cu calm culorile se-aștern în degradeu
Pe-un suflet contemplând tăcut, tăcut...