Viața din cub

Pătruns de miriști ofilite
Ce trec prin mine transversal
M-opresc la margini ruginite
Fiindcă-așa simt că-i normal!

Tranchilizat de sunete și praf
Cu-o foame ce se zbate în mațe
Împing din gânduri cu un taf
Și-apoi le leg cu mii de ațe!

Cobor din norii prea nătângi
Abia când m-am cicatrizat...
Te uiți la mine și-apoi plângi
Iar mă-ntrebi: ce s-a-ntîmplat?

Se reflectă-n staniol culoarea
Dulcea și frumoasa rază
Pe fața mea moare candoarea
Că n-a fost să fiu pe fază...