urcioarele sunt golite deja
arborele îți crește văzând cu ochii
în gesturi și în căldura pielii
se cațără cu rădăcinile înfipte
în plămâni și în cenușa pașilor
să n-ai încredere în nimic îmi spui
în afară de sânul
sub care se bat tobele
serbând strivirea ciorchinilor
de struguri
niciodată să nu crezi în liniștea
funiilor nici în albul spumei
indiferent de unde sau din ce provine
pământul miroase a nou-născut acum
așa că scoate-ți capul
și strigă întâmpinându-ți ploile...