Peticul acesta galben încălzește
fiecare umbră care din trecuturi năpădește
Soarele din raze-și risipește, nu se sfiește,
Aruncă cu zâmbetul pe buze o conservă veche de pește.
Energia prin vene curge,euforia se despleticește
Fierbătorul pentru următorul ceai se pregătește
libidoul vieții simțitor, crește.
Minciuna sfruntată prin vene se topește
Iar femeia copil nu se mai oprește,
la fiecare gând care face economie
păstrându-și bătrânețea la cutie.
Vânzându-se la suprapreț: una la preț de două.
Patetic c-am apucat a scrie o poezie,
tocmai despre o paradoxală ironie.