Când tata a plecat n-am rămas singur
Ci doar nelămurit impur
Cu ușa casei ferecată-n vis
Nici înăuntru nici afară prins

Când tata a plecat n-am rămas gol
Ci doar neîmpăcat stingher
Cu cei ce trebuiau să îmi îmbrac
Părerile de oameni părerile de tot

Când tata a plecat n-am rămas stins
Tăciune sub cenușa unui gard
Ci să m-aprind domol din înserarea
De-a-l priveghea de-a-l colinda

Când tata a plecat nu m-a durut
De-atunci acel acum mă dor mereu
Și toamna cea neplânsă îndeajuns
Și plodul cel în toate-ascuns