agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-12-03 | |
Sarcastică, arogantă, fixistă
și de această dată tristă, Teatrală, cu o tentă de femeie fatală... Dezechilibrată, cu o doză de fericire inhibată Independentă, răsărind cu excese de dependență Greșind mereu, caut penitență Nu știu să prețuiesc fiecare zâmbet pe care-l pescuiesc Și e despre mine acum, da, doar despre mine o mică frustrată, de mai toate anxietățile ei vinovată Frica acum mă panichează un nou început vibrează Negarea pendulează, Teama de un nou început spre apus mă catapultează Și da, sunt eu, aici, acum, Mai contează? Măștile sunt secătuite, M-am săturat să mă ascund, Se spune că sunt puternică, Uneori pudică, Spun mai mereu ce gândesc deși tonul pe care-l folosesc nu, mai nuanțează de multă vreme ce vorbesc... M-am îndepărtat atât de mult de mine, Timpul n-a fost acordat iar firele s-au încurcat Demagogia s-a terminat, eu de aici m-am cărat. Nu mai știu nici cum să iubesc Fiecare ființă nimicesc... concepții de viață ocolesc Asta ca să nu mă împotmolesc... Și iată-mă și de astă dată Încă un an irosit... dar cel puțin e bine vopsit. O femeie cu idei progresiste Și cu mustrări avangardiste... Cu iluzii autiste, Un perpetuu autism, amestecat cu puțin panteism Multă energie,o întreagă fantezie Patetic, mai scriu și această poezie. stupid, fug atât de ceea ce simt, Mi-e atât de teamă de suferință, dar m-am săturat de atâta complezență, din ale mele vene țâșnesc, regrete, lipsă de responsabilitate poate c-a venit timpul să le șterg, să merg mai departe. Atâtea sentimente neasumate, Emoții rămase neconsumate Le pasez în trecut, mă mobilizez, merg mai departe. Sună a vise răsturnate, credințe cerșetoare, așteptări devoratoare nu, nu mă mai doare. Trăiesc în lentoare, de aici foarța creatoare, ea se perpelește, moare. Speranțe, de altfel ce par cretine, c-aparțin nu doar de mine. storcătorul masochist, nu mai vorbesc de un pluralist. e prea mult antagonism. egoism? platonism? romantism? suficiență? insuficiență? plafonare? neee,o întreagă splendoare. Excesul de masculinitate, mi-a știrbit întreaga feminitate. Și doar acum am putut fi o carte deschisă poate mult prea precisă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate