uneori stau întins pe pământ
și las furnicile să urce peste mine
să circule pe frumoasele-mi vene
ca pe bulevardele Perugiei
să-mi pocnească în tâmple
fericirea lor amăgitoare
și să-mi fluiere lumina
care zgomotos ne piscuiește viața

în dimineața aceasta am observat că
au început să marcheze teritoriul de carne
au adus dintr-o biserică părăsită nuferi roșii
au adus iarbă jilavă și pâine rotundă ca un ceas
și au început să-mi înfulece sufletul

multe dintre ele se furișează în urechile mele
mai ales când ninge când răsăritul pare
o tencuială căzută din cuibul lui Dumnezeu
altele cu sfială umblă prin gura mea
sperând că în cele din urmă singurătatea amară
va coborî din cer precum un înger căzut

aștept cu nerăbdare
să pătrundă și în gândurile mele
unde un suflet de tip mtrioșka
împarte instincte pe ascuns

dorm ca un mușuroi pe iarba
care se amestecă în sângele meu
și las furnicile să urce peste mine
ca peste un bătrân care își închide ochii