Trăind în lumea de ieri, stau și ma gândesc
La câte ar putea să se întâmple fără să pășesc,
Iar cu rostul vieții devorat prin biata muncă, alergăm
Spre valea fără margini și nimic nu îmbrățișăm.

Drumul vieții e alunecos și plin de reclame,
Străzile iluminate și pline de dame,
Școlile pline de profesori si copii
Domnii bucurosi ca au sotii...

Mai e familia, școala de acasă și mandra mea frumoasă,
Vecinul meu și banca din stradă care stă să cadă,
Femeile și florile își schimba culorile
Cum mi se schimbă mie zilele.

Mai am frații și zilele lor, destinul frânt al răilor,
Stăpînirea prostiei e infinită, condusă de trântori
Amăgiți de propia lor judecată, și fără căință
Aleargă spre drumul propit în suferință.

Suntem noi nevinovați, oameni simpli motivați
La îndeplinire și cunoștință, tulburări în conștiință,
Oameni cu suflet angajați pentru a înțelege
În viață, sfaturi bune a alege.

Deja ne-am săturat a înțelege povestea voastră,
Ne spune-ți ce vrem să auzim, și faceți ce vreți voi,
Ne lasăți amarul, cântați dupa voia voastră
O lume amară!... voi cu haosul, și haosul cu noi!

Dacă eu sunt dezbrăcat, tu de ce ești îmbrăcat?
Dacă eu sunt flămând, tu de ce ești sătul?
Dacă eu sunt urât, tu de ce ești plăcut?
N-am fost cumva amici în trecut?

Rușine!- celor ce lasă săracii flămânzi,
Casele cârpite de bieții suferinzi,
Nevoia de lumină, și lipsa de hrană în permanență
Îți fac ție bogația în aparență...


Eu te aștept pe cealaltă lume
Cu regatul meu și-un nume,
Vei fi slujitorul meu
Ca eu acum săracul tău.

Candva și undeva poate mă voi ferici
Cu un vis neîmplinit, în raiul nedefinit,
Prin preajma înflorită a cerului
În Parcul Vestit al Domnului.

Ce-am iubit eu în astă lume
Dragostea mea și-un nume!?
Ce m-a lăsat pe drum
Fără glas, fără parfum!

Să știți voi că în această lume, fără nume
Creștem repede, depunem jurăminte,
Și că ne înmulțim, ne înjurăm, ne mințim prin cuvinte
Sunt prostii nedefinite și infinite.
Ca un ceas fără secund,
Ca o mare fără fund.