agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-01-22 | |
Stau tristă cu palma pe obrazul drept,
Printre lacrimi pe mama o văd, mă doare-n piept. Viața e grea, dar deodată realizasem, Că eu pe lume singură luptasem. Luptasem pentru mine și ai mei părinți, Care în puf nu m-au crescut, dar pentru mine erau sfinți. Nu mai știu de unde a pornit totul, Când mama a plecat, nu-și găsise locul. Era nefericită, mereu cu lacrimi în ochi, Pe drumuri pierduse din ce în ce mai multe nopți. Adevărul îl ținea departe de lume, Nu voia nimeni să afle, să știe, Că, de fapt, fusese bătută, Și se trezea mereu c-un pumn în tâmplă. O palmă, însă, umpluse paharul, Nu mai suporta durerea, amarul. Mă luase pe mine de mână și-mi promitea Că...în curând viața noastră se va schimba. Am plecat de-acasă cu gândurile aiurea, Cutreieram străzi, înduram frigul... Cumplit mai era! Mama luptase cât putea, Luptase să am măcar ce mânca. Ea tot timpul doar se ruga... Spera la un trai mai bun, departe undeva, Departe de lume...oriunde, chiar nu conta. Și-așa trecuseră zile, nopți albe, Nu mai avea nici putere, boala o consumase. Mi-amintesc acea seară, când eram fericite, Că, în sfârșit, cuiva de noi milă i se făcuse. O vedeam slăbită, dar c-o lacrimă-n ochi, Acea lacrimă pe care-o văzusem atâtea nopți, Însă era de fericire, nicidecum de supărare, Spera că măcar vom avea un colț de pâine. Așa speram și eu, de fapt, eram și eu fericită Că n-o s-o mai văd pe mama nefericită. Dimineața...era răcoare...speriată pe mama o căutasem, Când, într-un final, fără viață o găsisem. Era fără glas, puls și cu ochii închiși, Murise noaptea, cerul era și el stins. În ultimele zile durerea grav a străpuns-o, Putere nu mai avea, acum și ultima a pierdut-o. Nu puteam să cred că aseară fericită o știam, Iar a doua zi lângă ea speriată stăteam. Mamă, ai murit? Sau doar prin vise rătăcești? Răspunde-mi sau...ia-mă cu tine! De ce-n viață nu mai ești? Acum că fără mamă sunt și știu că viața nu o pot înfrunta, Mă rog la tine, Doamne, fă ceva cu mine, stinge, te rog, și viața mea! Nu vreau și nici nu pot să îndur atâtea suferințe, Deci, de m-auzi, Doamne, ia-mă acolo, aproape de tine! Cu această rugă închei povestea mea, Sunt tot în viață, Dumnezeu atunci nu m-auzea... Sau...să mai sufăr aici, pe Pământ mă lăsa?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate