După colțul din stânga
stătea proptită o umbrelă,
după cel din dreapa
așteptau la rând papucii de casă
și câteva alte lucruri de ocazie.

Am crezut că tu ești înlăuntrul memoriei
dar ai plecat fără urmă,
nici un cuvânt de rămas bun,
ai lăsat portretul mare pe perete
privindu-se șters în oglindă.

Mereu se termină câte ceva în casa nopții,
se face câte un gol de umplut.
Obiectele nu-s puse la loc,
fiecare are un aer de neorânduială
ca și gândurile suprapuse de-a valma
înainte de sărbătoare,
cine să le pună la loc?

Prin clipele despicate femeia s-a strecurat nevăzută
toți o sorbeau din ochi, nimeni nu știe
pe ce drumuri și-a pierdut umbra,
cum se furișa nevinovată,
nu de plecare ci de urmărirea involuntară
până pe treptele incertitudinii
pe care n-a mai vrut să le urce,
și s-a întoars.