Mă sufocam, din întâmplare,
C-un cuib de vis... că sunt poet,
Dar am aflat brusc, cu stupoare,
Că versul meu e jalnic... fiert.
Și m-am trezit atunci din visul
Cu strofe dulci și rugăminți.
Am încercat să fierb mai bine cuvântul scris...
M-a scos din minți!
Tot jalnic eu scriam acuma
Despre iubiri, despre copil, sau despre dorul atât de dulce...
Jalnic... de ce nu pot să scriu mai dur?
Despre cuvinte tari, murdare, crude,
Despre obsesii de bețivi, despre meschinării.
Cuvinte-urâte să arunc pe foaie
Până și pixul să-mi fugă îngrozit!
Atunci aș mulțumi eu oare mai multe gusturi... speciale...
Ar fi mai bine pentru ei?
Că noi ăștia, visătorii, suntem cam...jalnici!
Ei cum sunt?