o vegetație explozivă nerăbdarea
pe atunci pașii tăi cunoșteau un drum verde
împrumutat din mersul pământului
șerpuiau toate și toate ieșeau dintr-o tăcere senzuală
ochi de copil aproape în neastâmpărul lor
atenția din partea unei mâini de fluturi
te însuflețeau
săreai peste o nimica toată
pe ghizd o ciutură cu setea până-n buză
undeva un clopot
se străduiau să anunțe despre
o lume timpurie în care
ne pierdeam nechibzuit

pe unde s-au dus caii care alergau prin
mângâierile noastre

(27 ian. 2012)