Citirea-n astre îmi înfoaie nazul
Analfabet, zadarnică-i lecura
O stea deschide spre ureche-mi gura
Lucirea lunii îmi e tot necazul.

Cu sfinte cărți în minte fac sudura
Destin să uit nu e să fie cazul
Și mestecând cu-ndemânare prazul
Pe cerul nopții mă tot dau de-a dura.

Rasat de moaște și de mii hrisoave
Încep să înțeleg ce îngeri spun
Și că nu-i timp de patimi ori de snoave.

La foc de începuturi mă supun
Răpesc din harfe două-trei octave
Și tot mai mult spre răsărit apun.