A mai urcat un centimetru
Și a cotit-o la stânga spre Inimă.
Dar ceea ce nu pricep sunt,
Acele pauze care le face…
Parcă s-ar opri în stații
Să coboare sau să urce,
Mereu alte dureri.

Le ia de la glezne și
Le lasă la genunchi, uneori
Chiar la rinichi…
Și alteori, adună mai multe și
Le trimite direct în suflet,
Ca să fie triate.
Este un fel de triaj,
Sufletul ăsta.

Este complex “ciclul”,
De la glezne la ceafă și invers,
Ma gândesc mereu însă,
La câte așteaptă incă, în “triaj”…


Să ramână pe veci acolo, zic,
Decât Doamne frește, să ajungă
Vreuna la Inimă!