Trecem prin viață unul de celălalt folosindu-ne,
uitându-ne zâmbind unul celuilat, răzbunându-ne.
De un extaz siropos unul de celălalt, plictisindu-ne
Rămășițele de caramel le strangem împreună, îndrăgostindu-ne.

De unde ne alimentăm cu atâta bucurie?
viața asta nu pare uneori decât a fi o ironie,
îmbrăcată armonios într-o dramatică comedie...
rănindu-ne reciproc într-o haotică simfonie.

Iarna vitregă peste ani se revarsă,
Zăpada lasă fața arsă, e o impresie falsă.
Parfumul frigului proaspăt degradat
doar urme de snobism a lăsat.

Memorie și lecitină,
pentru o inimă haină.
tristețe și lentoare
pentru o ființă oarecare.

Bagajele în fire de praf purtate
cu voma cuvintelor sunt abandonate
Poate... energia irosită,
n-a fost decât o angoasă părăsită.

Complexe de-a lungul timpului ignorate,
Viziuni stupide, suprasolicitate,
Nimicuri stoarse, lipsite de uzanță
Orgasmăm stări imbecile cu multă prestanță.

Euforie?
Aaa, nu e starea de reverie.