Când ninge lin și leul iernii rage
Deși-n tărâm tăcerea-i absolută
Cuprins subit de o pornire slută
Doar vânătoru-n căprioare trage.

Căci omenia s-a cam dus pe plută
Simțirea cea din iaduri ne atrage
Doar fulgul aer prin văzduh sustrage
Ca dalta ce sculptează în volută.

Nu scade cota gerului la bursă
Copacii cad cu tonele în vetre
Și lemnu-i spre final, ca într-o cursă.

Dar e firesc, afară crapă pietre...
Și lângă-a focului plăcută sursă
Se strâng la bârfă două-trei cumetre.