Nu spune cuvinte mereu despicate,
de pană muiată în sânge de om,
rănește-mă-n inima ce nu se vrea moartă,
dar minte-mă-n taină, că sună frumos!

Sărută-mă-n palma, ce-ascunde uitarea,
cu brațe deschise, eu ploaia aștept,
în murmur de ape, cu buze crăpate,
sărut doar o umbră, ce fuge mereu!

Sunt pagini ce nicicând n-au fost scrise,
și versuri, pe buze, pecete de foc,
în inima fulgerului, e lumina iubirii,
transform-o-n culoare în jale și cânt!

Hălăduiesc prin lumină si umbră,
mă umplu de fiecare-n parte, pe rând,
și-un ultim sărut, pe frunte îmi pune,
să-l am astăzi, mâine, poate nu sunt!