în fiecare dimineață ne sculam
râzând din așternuturile ude
în care vicioasă tu îți savurai
neostoita poftă de-o țigară

bieți păcătoși în magia fericirii
ne trăiam clipa ca pe sfârșitul lumii
tu mă sorbeai din aburul cafelei
eu te sculptam în rotocoalele de fum

eram în ceașca ta mierea iubirii ce
temător mă picurai pe rană
tu-n pipa mea ardeai ca nicotina
cu care mă drogam aroma să nu-ți uit

azi în patul gol îmbrățișarea noastră
țigară lăsată în ceașcă fără fum
flămândă ne mai răscolește zațul
tot căutându-ne sub stratul gros de scrum

tânjind după cafeaua de-altădată
se stinge-ncet încetișor țigara
prea mult uitată-n scrumiera vieții
căci nu mai e cin' s-o fumeze