Deschisă-i poarta cerului,
aici se frâng printre nori
fulgere,
suspină ploile.

tunetul cine-l strigă?

În spatele ei se cațără Moartea.
.
Ascunși în găuri de șarpe
unde nu pătrunde lumina,
ne ucide prin tăcere
teama ...

În focul întețit în arbori
cu ramuri de tăciune,
înfășurați în inele,
înghețăm în maduva nopții.

Coloanele urcă,
noi rămânem în frig,
în rana cărnii bolnave.