Iar tălpile îmi poartă-un puls cinetic
Intrând pe poarta larg deschisă-a Sferei
Și cât de plină Zeule de Mere-i
Că-mi scot o coastă cu un gest frenetic.

Din vis întors pe suprafața Terrei
Nu aflu multe, doar un zaÈ› poetic
În ceașca unui text dispus simetric,
Doar aburu-i stă-n haina emisferei.

Sonetul m-a ucis în astă noapte
Trezindu-mă cu graiul lui din somn
Când tocmai poame culegeam mai coapte.

Și cale nu mai e să mai adorm
Deși aud și-acum acele șoapte
Ce susură o doamnă către domn.