Neștiind cum să iubești,
ai apăsat butonul automat, "supraviețuiești".
Pașii te-au condus pe drumuri netatonate,
pline cu experiențe de viață răsuflate.
Lecțiile zboară prin firul de trăiri neintenționate,
șifonată ieși pentru câteva secunde recondiționate.
Respiri printre zăbrele,visezi că vei ieși la liman,
îți promiți că nu te vei mai împiedica de un bostan.
Te uiți în oglindă, îți zâmbești, te îmbărbătezi,
deși amintirile te trag în spate, vrei să le păstrezi.
Tragi de tine, faci un efort și le îndepărtezi,
chiar dacă undeva vechile jocuri pentru care pledezi,
vor să rămână pentru totdeauna verzi...

Ți-aduci aminte că interiorul mucegăiește,
iar singurul moment care trăiește,
e trecutul care-ți șoptește:
pleacă, nimic nu te oprește!

De lumițele din cenușă te împiedici,
în patru labe te ridici,
bine că ai decis să pleci!