De pe vertebre carnea mi se rupe,
Căci stând de veghe, osul mi s-a frânt
Și creierul ce craniul meu îl umple,
A ochilor trufie n-a înfrânt.

M-au ridicat pe-o ultimă colină
Când trupul meu se clatină și moare,
Când ochiul meu încearcă să rețină
Doar umbrele tăcute și fugare.

De pe vertebre carnea mi se rupe,
Căci stând de veghe, osul mi-a murit
Și sânge-mi beau din aurite cupe
Acei ce până ieri m-au mai iubit.