Peste munți și peste plaiuri, pe sub mal, pe la ferești,
pe la caravan-seraiuri, „care …Doamne iartă ești?”
se-ntreba întreg Parnasul cu-nțelegerea îngustă
la bătaia lui cu nasul pe la margine de fustă -

preferabil minijupă, preferabil cu toptanul,
preferabil chiar de după/în e Johnny Scoțianul -
ca un soi de tot-sfărâmă, ciugulind prin lumea vie,
omni-n toate ca o râmă erectilă-n gălăgie.

Vezi, în timp, la el - căruța s-a sucit în drum cu totu’
și pe roată, huța-huța, iaca saltă Idiotul;
pare Mîșkin în țărână, e actorul fără scenă,
ce pozează într-o rână și-n convingerea perenă

că, de sete, nu-i mai scapă fata mare sau micuță,
sacagiu c-un ochi de apă răsucit printr-o cănutză…