Mă tot ceartă un nebun,
Șarpele e un bărbat.
Sufletul vreau să-mi adun
Și n-am vreme de lăsat.

Iar mă judecă nebunul,
Șarpele cu chip de om,
Mă îmbată cu parfumul
Poamei ruptă dintr-un pom,

Smulsă din grădina Evei,
Cea din coasta lui Adam
Și mă-ntreb: cu mine ce-i?
De lăsat, vreme nu am.

Șarpele mă știe bine,
Căci îmi este prea aproape,
Uneltind, sperând că vine
Timpul când voi trece ape,

Apa mare de pe urmă,
Marea ultimului prag
Și mă pierde el de turmă,
El, bărbatul cel mai drag!

Șarpele, mărul mi-ascunde,
Ochii, inima iubitei.
Mă întreb și când și unde
Voi mușca fructul ispitei?

Poate-așa ar fi mai bine.
Sufletul vreau să-mi adun
Și-așteptând vremea ce vine,
Mă tot ceartă un nebun...