Urcă pe pânză paianjenul
grăbit să surprindă.
Lumina o separă de-ntuneric,
nici nu se teme
doar teamă inspiră.

Dreptele unghiuri ale porții
se sprijină între ele
și-n deschiderile largi
absorb felii de orizont.

Nu se întrevede nimic,
verdele se îmbracă
din anotimpurile sale.

Fără să-și îngăduie iarna
decăzută din ciclu,
ca veghea din odihnă
priveghind somnul.

Nu se mai termină,
lacom de întâmplări
își devorează propriul trup.

Boltă pentru suflet,
separă lumina de-ntuneric
precum cerul de pământ.