În zborul său neliniștit,
Un pescăruș mi se așează pe braț
Și încearcă să mă descompună,
Smulgându-mi inima cu pliscul.
A lăsat o pană să cadă
Pe valurile mării triste,
Iar acum aceasta se îndoaie
La fiecare val,
Strigându-te în locul meu.
Contemplu marea ca fiind un neant
Unde te-aș putea găsi,
Sau unde amintirea ar fi în siguranță,
Și nu ar răni atât de mult.
Tocmai a trecut un cuplu pe mal,
Iar picioarele lor au lăsat urme adânci
În nisipul umed.
Mă doare când mă gândesc la faptul
Că acel cuplu am fi putut fi noi.
Până în momentul despărțirii,
Credeam că marea te duce,
Dar te și aduce.
Însă tu ai plecat plutind pe ea,
Căutând fericirea spre alte orizonturi,
Sau alte lumi.
Iubitule, marea îmi este martoră
Că îmi lipsești.