Odată s-a întâmplat,
Ca un vultur îngâmfat,
Să pățească o rușine,
De a râs întreaga lume!
Stând pe-o stâncă dezgolită,
Colțuroasă, lustruită,
Þipând jalnic uneori,
Provocând spaime, fiori,
Expunându-și măreția,
Peste slabi supremația,
Înaripatelor mici,
Peste căpriori voinici,
Niciodată vulnerabil!
Trece-un iepuraș amabil,
Și se-nclină respectuos,
Pleoștind urechea sfios,
Semn de supunere mare,
Vulcanicei zburătoare!
Vulturul pleșuv și-a-ntins
Aripile-n necuprins,
Fâlfâind primejdios
Și grăi măriminos:
-Ai curaj făptură mică,
Privirea de ți-o ridică
Și spune-mi dorința ta,
Că acuș te-oi îndopa!
Căci plăcerea cea mai mare
E să văd cum tremuri tare!
Iepurașu-n genunchi cade:
-Mi-ar plăcea să-ascult balade.
Că de când măicuța mea,
S-a dus departe...i-o stea!
Nimeni nu m-a alinat,
Ori duios să-mi fi cântat!
Nici balade, nici poeme,
Ș-adormeam seara devreme.
Vulturul căzu pe gânduri:
-Eu știu doar câteva rânduri...
Însă cum să le rostesc
Căci iată, în jur roiesc,
Vietăți și-or crede toate,
Că sunt slab din bunătate!
Altă dorință nu ai?
-Desigur, aș dori... Stai!
Să-mi arăți o piruietă
Ca o domniță cochetă.
Bunicuța, doamnă fină,
A fost mare balerină!
O admiram cum dansa,
Doar o piruietă-aș vrea...
Vulturul privi-ntr-o parte,
Să nu-l vadă vreun confrate,
Și c-o alură șarmantă,
C-o sucire elegantă,
Execută într-o clipă,
Dar se-ncurcă în aripă
Și-n concentrarea-i aleasă,
Uită de stânca lucioasă,
Și s-a dezechilibrat,
Zgârâindu-se la cap.
Ca o piatră se prăvale
Peste stâncă până-n vale!
Morman de pene grămadă,
A strânși curioși să vadă:
Ciute, lupi, vulpi și mistreți,
Cintezoi, mierle, sticleți,
Gaițe dar și un corb:
-Te-a tradus ca pe un orb!
I-a strigat dezamăgit.
Te-a păcălit un pârlit!
Vulturul trist, rușinat:
-M-am lăsat înduplecat...
Slăbiciunea m-a adus
În starea de râs cu plâns...

Morala:

Cine-a zis că de ești mare,
Ai și lumea la picioare?
Un "grăunte" mic, isteț,
Te transformă-n nătăfleț!