Îngrozitor ce negru poate fi nevăzul
Și mai îngrozitor, de cunoșteai lumină,
Ce o uităm; doar lipsa-i dă statutul de divină,
Altfel n-am ști nici fericirea, dacă-i rozul!

Ar fi un simplu simț pierdut, din cinci sau șase
Și nici n-am ști să spunem ”Ce frumos!”...
Nici n-ar conta de cât ești de jegos;
Am fi mai înțelepți cu mult, nu plini de strasse!?...

...C-am pierde raza călăuză și frivolitate;
Fără canoane de model, mai zdrențăroși am fi
Și poate timp ne-am mai petrece a citi
Așa pe întuneric...Braille. Ne-am mai reface carte!

Ferice am fi cu toții, o plus valoare
Peste ce-i fizic... am fi doar esență.
Prostia ar dispare din necompetență,
Că oricum nici nu se vede... Tot, e-o-ntunecare!

Sigur am fi mai parfumați, totul mai dulce,
Poate o-ntreagă lume-ar fi lapte și miere,
Căci orice simț parcă-n mister se cere...
Nici crime fără văz n-ar fi, nici hoți...Ce să apuce?

Cu siguranță alb ar fi și suflet, har
Și minte-ar fi criteriul strălucirii;
Doar de-am reinventa un alt organ privirii
Am deveni iar ciclul timpului pierdut, numit zadar!

Un fulger scurt străbate din turla bizantină;
Se-aprind în jur fitilele din sticle-n zgomot tern.
S-a dus idilic vis, revin la fad patern...
Se-ntoarce lumea-n haosul banal... E iar lumină!!!
29.06.2011