Frate, îți întind mâna ca un ram al primăverii: curată și rodnică.
Îmbrățișare primește-o! Liană ce strânge, gură de leu strașnică,
Spre a te aduce mai aproape de tot ceea simt și tot ce gândesc.
Umăr lângă umăr, sprijin pentru lujerul fiindului tău pământesc.

Frate, pas cu pas te voi sprijini, când spre fapte de laudă vei păși.
Voi fi sulița care te va trezi la steaua dimineții, de vei adormi,
Și voi fi întâia umbră a piciorului care înainte de vei călca va umbri
Amintirile urâte, visele grele și nopțile care cu stihii te vor bântui.

Frate, de vei cădea în genunchi biruit, adumbrit de a muncilor zile
Lângă tine voi fi! La icoana stelei din răsărit în dimineți te voi pune.
Genunchi în genunchi, sufletul meu înrobit va purta a tale suspine.
Nu te voi părăsi, chiar de soarele pentru totdeauna la apus va rămâne.

Frate, în piept inima mea îmi va bate odată cu a ta în veșnicie.
Astfel, sângele meu ca al tău va pulsa în trupul meu de pământ.
Bătaia sa secretă nimeni niciodată, cumva nu va putea să o știe,
Fiindcă mereu secretele tale ale mele vor fi și în cer și în gând.

Frate, de vei cădea undeva din a tale drepte, înalte, vii zboruri,
Mâna mea îți va fi sprijin, arbore sfânt înălțându-te drept până la cer.
Nu te îngriji de cei care pe la spate te vor minți cu a lor stoluri
Și umbre ce în copacul tău se vor adumbri! Toate ca visele pier!