Să divorțăm cât frunza mai șade prin păduri,
În iarnă ca în templu păși-vom în conduri,
Vom fi două himere în căutări de vis
Bătând la porți închise din fostul paradis.

Am să mă simt în iarnă ca ultimul proscris
Furat la drumul mare de cel din urmă vis.
Să divorțăm cât frunza mai șade prin păduri
În iarnă ca în templu păși-vom în conduri
Purtând în noi zăpada ca pe un pur abis.

Vreau la dezgheț iubito așa cum ne-a prezis
Þiganca albă-n plete citind ce bobi-au zis
Să-ți scriu poemul tandru ce încă nu ți-am scris
Ca la iubirea noastră să-nvie un alt vis.
Să divorțăm, iubito, cât frunza mai șade prin păduri.