Sub masca nopții
ancorez razele lunii`n părul tău;
atât de sublim, chipul tău îmi cotrobăie prin
sertarul ultimelor sentimente
și-mi mângaie dorul ce spre tine
se unduie
neincetat,
neincetat!

O mie de cuvinte rostogolite
din tăcerea nopții, fur,
iar din șuvițele tale
poemele, în șoaptă, ți le scriu.

Am patul plin de stele
și de câte ori tresar,
exilat în paradis,
sărutul tău deliric
e izvorul speranțelor
ce-mi pictează tot universul.

Citind aceste rânduri
inima-ți surâde
draga mea
și știu,
știu prea bine
că zâmbetul tău tainic de-acum
mă va urmări oriunde.
O altă noapte se va-ntâmpla mereu,
dar nu uita,
doar zâmbetul tău
naște frumusețea
în sufletul lumii.

Ãsta e dorul meu ce te cheamă!