încropesc un vis de iarnă
prin fereastra imobilă
și îmi plâng uscat de milă
tot gândind la toamna asta

toamna de ieri deja prea uitată
plâns de copil cu sughiț
o lacrimă-n barbă
în echilibru precar
o simplă amintire
*
" aur topit lucind printre ploi
risipit în frunziș
înainte ca noi
să sfârșim începuturi,
pe banca prăfuită
și mult prea înclinată
ca o femeie beată,
caut un semn lăsat
odinioară când
priveam printre ramuri, norii
și nu-mi păsa de frunză
de ploaie sau cărare
mușcam cu dinți de lapte
iarba..."

oare?
nu-i tot aceeași toamnă
cu aur cald topit în palmă?
*
prin fereastra imobilă
anticipez zăpezi albastre
ce-ascund
alternând false tăceri
decimate mult prea frivole
visele noastre
nasc întrebări

am deschis cont sorții, bonus ofer clipele arse