Înalță ochii către oglinda dimineții
să-l trezească din visul uitat
și nu face decât să-i crească dezamăgirea,
de copilul gândului...
Nu mai crede în propriul sărut Placebo,
în ”mens sana in corpore sano”;
nu există decât uzura, încă de la concepție
sau înainte...
... Bile de-un rulment uriaș,
se adunând înebunite de elixirul frotării evidenței
și care cad fărâmițate de timp în dizgrația mâzgăi, jos,
unde se topesc încet...
Și s-ar turna, se spune, în forme noi
de-amestec;
de noi, cu rugină,
rămânând doar sufletul... rotirii!
Oare cine-l deține?...
Își pleacă ochii
loviți de sticla ce nu pot pătrunde
pupilele străfundului,
rezumați la o coajă de piele
diformă; ce curios, încrețește fără să se strângă...
Se scurge ca două fire de păr sau trei,
răzlețe
pe marmora de imitație,
în lavaboul Universal...
Poate doar dacă mai are o altă dimineață... cu suflet?!?
Fărâmiturile n-au nicio importanță;
oricum nu se duce lipsă de bile...
Oare care era sensul mișcării?
Și EL? Era, în ce sens???...

PS
Singura Lege Universală este Legea Aglomerării;
nimic nu există independent!
Indiferent de mărime
și fel!!!
Nimic nu e în expansiune,
ce e o întoarcere la grup!

D.A.R?!?!?....
10.09.2011