Nu sunt frumoasă.
N-am fost niciodată floare,
ci spin rătăcit pe un drum
unde pasul tău a călcat melcii
pentru îndelunga lor răbdare
de a traversa o stare.



Alerg să înfloresc -
ochii tăi nu cuprind
orașul în care mă pierd
sub pași de Chiralină îmbătrânită,
strivesc magnolii
și împovărez bulevardul cu strigătul meu,
Birdie,
în tine e iarnă -
în mine doar mânie încrucișată cu plâns.



Ruginesc în taină ore
și nu te pot lăsa
spânzurată de limbile ceasornicului -
e piesa mea de muzeu…
în galerii e o liniște care se desface
ușor în mine
precum o durere despletită în somn.



Doar oglinda-mi zâmbește
prefăcut,
e singură capcană pe care-o accept
pentru că n-am uitat cât de frumoasă
sunt în interior
și-atunci iubesc lăcrămioarele așezate
pe cămașa violet...
mi-o lăsase la plecare fotograful, Birdie...