ciocanul lovește cu sete pereții acvariului
desprinse de pești de pietre de plante
culorile urcă prin venele sticlei
nimeni nu poate face deosebire
adândălade adună cioburi în poala cămășii
ești atât de frumoasă
sub ochii lui halucinați
o mână a tabloului deschide fereastra
o mână pornește vântul
o alta scutură poala cămășii
până când în casă nu mai rămâne
nici urmă de om

totul se prăbușește într-un acvariu și mai mare
în atelier un chip fără expresie
hrănește ciocanul