O haită de lupoi flămânzi,
Că era criză prin ponoare,
Dădea târcoale unei stâni
Cu poftă mare de mioare.
Stână păzită de ciobani
Cu bâte grele, ghintuite,
Cu câini bărbați și răi și mari
Ce bagă spaime în lupani...

Și haita-n sfat a hotărât:
Nu-i nici o șansă de atac,
Ne trebuie o nouă strategie;
Nu mai sunteți de astăzi lupi
Ci câinii liberi.
Vorbițile convingător,
Dulăilor,
Despre democrație.

Urlau șăgalnic de pe culmi:
Dulăilor,sunteți atât de buni,
N-aveți nevoie de stăpâni.
Voi nu vedeți cum viața vi se duce
Numai cu mămăligă și zer dulce?
Scăpați de ei să ne unim.
- Dar oile?
- Voi nu vedeți
Că-s mulse, tunse, vai de ele?
Vă garantăm c-or sta cu noi la masă
Și vor scăpa de toate câte-s rele...

Și tot așa și azi și mâini
Și cum ciobanii mai strigau la câini,
Acești-au zis:
Măi,știi că ăia au dreptate?!
S-au repezit,i-au atacat din spate,
I-au rupt,
I-au omorât.

Intrat-au lupii-n stână și-au grăit:
-Voi sunteți turma,
E puterea-n voi,
Votați pe cine vreți să vă conducă...
Dintre dulăi.

Morala?
Acum,într-adevăr, cu toții-s la aceeași masă
Numai că oile sunt hrana lor gustoasă.