Secunda splendidei ofilite

Splendida ofilită se-așează lângă mine
Încearcă să m-aprindă cu mirosul de stamine,
Mă pupă cu petala roșie, iar cu sepala
Mă-mpunge, iar nu scap, o să mă ia boala…

Plâng flori: surori, mătuși și soacre
Că au ieșit dulcețurile acre,
Iar ploile ce nu mai vin din cer
Le lasă triste, se uscă ș-apoi pier!

Secunda-n care roua binecuvântează
Perechile de flori ce însetează
Lovește-n noi, oameni și flori
Cu zâbet, taină, foame și fiori!