Plecat să fiu de pe pământ,
am coborât și mă frământ.
Acum de vreau oare să sper,
pe zi ce trece vreau să cer,
și îmi doresc ca tot mai mult,
privind trecutul să îl uit.
Pierdut sunt iar și încep să plâng,
și nu mai cred că pot să ajung,
nu știu de pot din nou să adorm,
un vis ce pare a fi enorm.
De ai putea să înțelegi,
să vrei apoi tacit să pierzi,
lumini difuze se aprind,
în brațe vreau să te cuprind,
și știu că tu nu crezi în noi,
părând că totul e gunoi.
Să fie chiar așa cum zici,
răspunsuri sunt mereu aici.
În viața asta , cea de apoi,
ne vom privi ca doi strigoi,
și vom vedea în timp mereu,
regrete ce vor pica greu.