Lumea
mi se arată a fi
un labirint fără limite,
Fără intrări și fără ieșiri,
fără început și fără sfîrșit.

Dar nu e un labirint pustiu și liniștit,
ci unul plin cu tot felul de încercări și capcane,
chiftind de viață, bolborosind de lighioane,
explodînd de energie, înțesat cu aventuri, mustind pericole.
Uite colo o lacrimă, uite aici un la-la-la.
Caută dincolo, un lac limpede cu lebede.
Și pe lîngă el o luncă fojgăind de lăcuste
și deasupra lor luna își cerne lumina
peste florile dintr-o livadă, și în livadă un roi de licurici,
și un lup rătăcit se strecoară pe sub un mal de lut
Și, iată, mai încolo, poate după o cotitură,
un arbust de laur și unul cu lămîi.
Și, dacă mergi mai departe, îți apare în cale
un leu care se luptă aprig cu un leopard.
Și aproape de ei cineva înlănțuit primește o lovitură de lance
Cînd altcineva, privind printr-o lentilă, scrie niște litere la lumina unui foc de lumînare,
Un lepros în haine luxoase, un sclav jinduind libertate

Se aude o liră de departe,
lumînarea se preschimbă în lampă, lentila în armă cu laser
Și dacă parcurgi mai departe
poți să găsești în labirint vreo cruce de lemn, ori vreo cană cu lapte
și, dacă nu te oprești, mai descoperi și alte lucruri ciudate
De ți se pare că ești într-un vis straniu și nu într-un labirint.
Necunoscute sînt căile lui și parcă s-ar supune unor legi necunoscte.
Și te trezești într-o bună zi chiar în inima labirintului
și încerci să găsești...Nu, nu ieșirea din labirint,
Au avut grijă alții să-ți spună că nu există.
Și nici intrare nu există. Iar dacă ar fi fost una
ar fi scris grav și prevăzător deasupra
Voi ce intrați, lăsați orice speranță!
Îți cauți propria cale.
Pentru că pînă la urmă doar drumul pe care îl parcurgi este ceea ce mai rămîne în urma ta
De obicei începi calea de la un leagăn
și o termini sub o lespede de piatră.
Dar ceea ce cuprinde drumul între aceste două
Devine legenda fiecăruia
și, cu fiecare legendă, labirintul lumii devine un pic mai mic,
Se mai restrînge puțin din nemărginirea lui