Măcar era barba, nelipsită pentru râs în... ,
ceva mângâiere,
chiar și albastră pentru o inimă de aceeași culoare.
Nici asta nu mai face parte din recuzită,
cum nici vocalizele pe o cutumă cu aceeași cheie sol,
lustruitul pietrelor de la intrarea în lăcaș,
vitraliile cu culori irisale,
mâna caldă pusă pe creștet,
acceptarea cerșetorului... alb la piele și cu început în păr,
mulțumitul cu un mărunțiș zgomotos aruncat din când în când într-un clondir de aramă,
primirea noului și însoțitul vechiului în ultimul voiaj... pentru cât poate da mâna.
Poate mai uit din ele, dar nu mă lasă gândul răzleț de atâta ură
care n-ar trebui să-și facă loc.
Sunt claustrofobic între sticlele thermo-panicale,
mă îneacă nu fuiorul lumânării ci monoxidul albicios
al tablei discrepante de la centrală răstignită să încălzească sfinții de pe pereți,
mă urmărește ochiul viclean să vadă cât arde ceara,
-că trebuie repede oprită și culeasă să fie revândută-
cum apa chioară boboteazică gâlgâită
sau stropită cu măturoiul pe tigvele prostimii extaziate
ce-o soarbe din peturi cocacolice.
Și nu mai ajunge unul, sunt câte doi,
puși și pe gânduri mari să conducă neamul... lor de proști,
concilieri sau premari, toți conflictuali cu bunul simț... al afacerii,
nesocotitori de nimic,
că n-au nicio socoteală de dat la furatul săracilor creduli
pentr-o viață de un apoi ce se amână mereu a fi în vreo realitate promisă.
Și mai ales ajută babe și moși care nu mai au pe nimeni,
sau chiar dacă au, nu mai contează;
la maslu, dacă nu cu mult înainte, îi ușurează... de case și tot ce mai e corvoadă lumească,
”să le rămâie doar... sufletu’!”
Fac fundații, nu să ridice, să ctitorească de la ei ceva,
ci dintr-alea cu bani continentali
sau ai... mamii ei de nație,
de unde să-și facă un rost... de vilă și Passat...
nu păsat ce altădată se împărțea la amărâți.
Mai e și jocul cu cârpe, ca din timpul când soru-mea învelea păpuși
și pentru care se calcă cu genunchii pavelele de gresie modernă
sau se ling cu părul vâlvoi sticlele bălite de buzele pline de înjurături,
boaștele... sau moaștele inerte, neprobate de nicio evidență,
bănuite de o sfințenie orientată spre impostură... oricum sigur orientală!
E cultul... luatului; nimic nu se dă, se transformă în prost... ernare!
Oh, Doamne, de aș putea lua tot neamul cu mine,
să-l plimb printre prelații catolici de dincolo,
-neînsurați ca să nu aibă țeluri deșarte de îmbogățire pentru sieși
sau droaie de copii și neveste sau ne... veste-
să vadă benevolat, dăruire ce adună meseni la subsolul casei Domnului
să-i omenească cu bucate și vin, să le dea haine ca noi,
lăsate de avuții parohiei
și nu duse la secundul... hand deschis de familie la distanță de două străzi.
Iar lăcașul e un colos ce înțeapă cerul în cea mai mică comună,
cu totul păstrat așa cum a fost din prima clipă
și unde poți merge în orice zi a săptămânii
să te reculegi, spovedești, să-ți melodiezi inima într-o corală,
să stai așa... la o vorbă de duh.
N-am crezut -ca parte din credință-
că punctele cardinale sunt responsabile de destin,
ba mai mult visam că estul aduce căldura și lumina soarelui...
Ba nu! Apusul, până și cel fizic, se pare că este oblăduirea!

Amin... patetică semnătură de încheiere, fără pre-nume!
01.02.2013