mă doare să îți spun, firește
o, mâinilor, din care chin sau trudă,
ca un năpraznic lup la pândă,
să mă ucizi sub ochi, sub dungă.

prin vrerea mea, mă las deoparte,
ca orice cruce prinsă-n garduri,
sunt, doar, un muribund cu drag de lună
și un apus ce mi se zbate, rar, în tâmplă.

când umărul stingher s-a aplecat,
coroană peste trup întinsă,
am înțeles, și-am plâns încet,
în gând, ca un bărbat.

azi, nu privire înaltă!
azi, nu pământ din tină!
azi, larg aud în zări vioare
și...
viu, același cântec,
cum des,
cum doare.