O respirație, ca un parfum într-o eternă briză;
S-alunge, șteargă gânduri negre, să dea zâmbet...
O santinelă, cum în mare-i pază la înec baliză,
În talaz neliniștit de doi, perpetuu-n unic umblet.

E mâna efilată, dată-n dar ca pe un fir de floare
-Mereu se-nmiresmând culori d-esențe calde, dulci-
Trecută-n păr cu drag, topind rutinele-n candoare
Și-ncolăcind fior strâns în scurte nopți... vise prelungi.

Este-un străin de neam ce-a zis eternului odată
”Da!” S-a dat definitiv -uitând ce-a fost- cu tot ce e, ce are,
Jurându-se -ce-n lume tot dispare-ncet, încet- o devotată
La bine și de-i rău, sau neștiut... și chiar de doare, doare.

Dorințelor fierbinți e raza de răcoare din căușul lunii,
E nesfârșită tare, se sfârșind de-amor fragilă cum o apă;
Se curge lângă tine imperceptibil... gheața înțelepciunii,
Că-i și alb puf de nea să nască un surâs, sau lacrima sub pleoapă!

E pasul ritmic cunoscut ce-l simți din gloate, haos; ea e, vine
Mereu acasă, în cuib ce așterne și se-ntinde-n alb cearșaf...
Îs aromele de stat la masă, mângâieri cu sângele din vine
Când freamătă docilă-n pat... Sau muză, e o arie de-un fonograf.

E prelungirea-n viitor -c-altfel n-ar fi nicicum- iubita mamă,
Simbol rostit pios o viață de-ai ei fată, drag băiat.
E o Eva oarecare dăruindu-și trup de casă, ce-și trăiește dramă
Lângă erou-ales, de mână, braț la braț... înamorată de-un bărbat.

Este pe rând emoție, o prietenă, iubită, amor, amantă abilă
Ce inima deține-ntr-un sechestru scump, ea! Idilizând hoția
E aur în inel pe deget!... Cea ce o săruți coperți, roman filă cu filă!
Fără ea lumea nu-i, căci n-ar avea iubirea cin' s-o ție... E soția!...
28.10.2011