spuneai că...

ai ,,învățat deja mișcarea peștelui în năvod''
dar n-ai simțit niciodată durerea unei frunze
smulse de vânt și călcată de tălpi oarbe

abia atunci ți-ai vedea chipul schimonosit de durere
abia atunci iti vei aminti protecția crengilor și cântul clapelor de soare
atunci îți vei aminti armonia ploilor de vară
dansând valsul curcubeului un hohot de copil

plutești amorțită deasupra unui nor cârpit
scurs în băltoace
fiecare talpă pășește pe lângă tine
te mișcă precum bila care tremură pe masa de biliard
căutându-și zadarnic colțul singurătății
liniștea


atunci vei afla că umbra-ți este străină
că toată lumea te va strivi trecând prin viața ta
peste
neobservată

postmortem
nimeni nu a văzut
niciodată
zâmbetul unei frunze