Te regăsec în mine ca o apă:
Tu mă inunzi și eu plutesc în ea.
Ai fost cândva mărgăritar sub pleoapă,
De n-ai fi fost ce rost aș mai avea?

Toamna asta-n care toți castanii dor
Cu brațele uscate-n așteptări,
Cu-aripile setoase de cocor
Ne-mpiedică recif de ezitări.

Brumarii înfloresc, parcă e mai,
Speranțele înmuguresc mereu,
Pe sub zăpadă stăm pierduți și tu nu ai
O cale pentru noi, și-i tot mai greu.

Te regăsesc în mine ca o rază,
Tu mă pătrunzi și mă-ncălzesc cu ea.
Acum îmi ești zenit și în Sahara oază,
Val neobosit, ești toată-averea mea.